02 august 2017

1223.Pensiile militare: precizari MApN


MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Direcţia Informare şi Relaţii Publice


.
Nr. 238
2 august 2017

PRECIZĂRI M.Ap.N.

Referitor la speculaţiile apărute în spaţiul public legate de proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează unele măsuri în domeniul pensiilor militare de stat, Secţia Presă a Ministerului Apărării Naţionale face următoarele precizări:
În acest moment, specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare.
Informaţiile potrivit cărora ministrul apărării naționale nu ar semna proiectul ordonanţei de urgență sunt lipsite de fundament.

 Secţia Presă

14 comentarii:

  1. Credeam ca vor zice si nei ceva, nu ca se vor alinia !

    RăspundețiȘtergere
  2. Concret, gradul va mai fi proprietate? Daca da, nereactualizarea potrivit soldei de grad in plata la militarii activi, va fi infractiune, resprctiv incalcarea proprietatii, drept fundamental inscris in constitutie. Faptul ca se reactualizeaza cu 55 sau 65℅ pentru pensionari nu il comentez.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ministril ca ministru numit politic, dar Ciuca este seful SMG si comansantul de facto al armatei, sau este "coiaca de sef SMG"?

    RăspundețiȘtergere
  4. Atâta timp cât ministrul este numit politic,nu va fi niciodată împotriva interesului de partid,neglijând total interesul celor subordonați !

    RăspundețiȘtergere
  5. Gata, la ora 16.50 postul national de radio a anuntat ca Draftul ordonantei a fost semnat, fara a se aduce modificari. "Sa tra
    im ...bine"

    RăspundețiȘtergere
  6. Am facut cerere pentru actualizare, nu am primit niciun raspuns dela csp a m.ap.n. daca in august voi primi pensia neactualizata voi deschide actiune in instanta ceea ce va sfatuiesc sa faceti si dumneavoastra pana v-a intra o.g. in vigoare

    RăspundețiȘtergere
  7. Să uitați domnilor ce vremelnic sunteți în fruntea bucatelor că va veni și vremea voastră. Va-ti bătut joc de noi, ne-ati dat afară din armată făcând legi pe care apoi
    le anulați, totul pentru interesele voastre.

    RăspundețiȘtergere
  8. iar vrajeala? sponeti si voi ceva concret

    RăspundețiȘtergere
  9. Ar trebui ca șeful CPS a MApN să iasă pe sticla și să explice că militarii nu au pensii speciale . Până la L223 aveam punctaj , după s-a redus pensia cu 25% ! Telefonu verde de la CPS nu răspunde , la fel nici-un telefon de la acest departament . Sunt foarte respingători și fără bun simț ! Ministrul MApN fost afacerist , foarte bogat , îl v-a durea în fund de militari ! Ar trebui ca militarii care merg în teatrele de operații să boicoteze această operațiune ! Nato un ONG american au motive ca slugile să aibă solde mici , ca mercenarii care erau plătiți după luptă fiind mai puțini ! RUȘINE ; PM , Iohannis , Țuțuianu , PSD , și toți cei care au de-a face cu această mizerie ! Știu că nimeni nu citește și răspunde acestui site eu mi-am spus oful ! Să vă ajute divinitatea după fapte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lA CE SITE TE REFERI CA NU SE CITESTE SI NU SE RASPUNDE?
      Cat despre limbaj si atitudine...Mai usurel cu purceaua in cotet ca aici nu este revista "Can-Can"!

      Ștergere
  10. Precizari ambigue,tendentioase si servile.Va bateti joc de armata romana de parca voi sunteti chinezi...Nu aveti "oua",sunteti servili si lasi,nu aveti coloana vertebrala si nici rusine .Nu aveti niciunul dintre voi sa spuneti si sa sustineti adevarul ? De cand comanda Olguta armata? De cand intervine si modifica ea legi organice,multe dintre ele nici nu au inceput sa se aplice?CE TREABA ARE OLGUTA CU PENSIILE MILITARE CARE NU SUNT PENSII SPECIALE? Pensiile noastre nu afecteaza sistemul de pensii civil si sunt platite din CONTRIBUTIA NOASTRA CAT AM FOST ACTIVI si din fondurile Casei de Pensii Militare(OPSNAJ).Voua nu va este rusine sa plecati capul si sa luati pozitia ghiocelului in fata civililor si sa executati fara sa cracniti ordinele date de ei?Mi-e rusine cu voi,conducatori de armata doar cu numele si salariul,nu mi-e frica de voi dupa ce v-ati batut joc de mine 38 ani...Nu aveti onoare,oameni de nimic care nu meritati sa stati pe functiile alea babane platite gras...O sa patiti ca noi si atunci o sa dati dreptate batranilor si veteranilor militari care isi merita fiecare banut primit...Sa va saturati voi si acolitii vostri de bani ca noi batrani si bolnavi cu 2000 lei incercam sa supravietuim.RUSINE SA VA FIE! Astept sa-mi taiati pensia nesimtita de 2000 lei sau o sa va dau voua banutii ca sa va stea in gat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Vad ca cei din M.Ap.N. prin Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare 223/2015 au uitat iar de fostii militari angajati trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani (conf.leg.384/2006.art.45), din motive neimputabile lor, care nu pot beneficia de scaderea grupei de munca din varsta standard de pensionare (conf.Lg.223/2015.art.21), cu toate ca au realizat vechimea minima in specialitate de 15 ani care se cere in legea pensiilor militare (Leg.223/2015.art16) si de ce oare sunt bagati la art.19 la fel cu cei cu o vechime in specealitate de doar 10 ani care, normal, neavand vechimea in specealitate de 15 ani nu pot beneficia altfel. O sa spuneti ca nu am realizat vechimea efectiva de 25 de ani la data trecerii in rezerva asa cum prevede legea, de aceea stau si ma intreb: ce rost mai are vechimea in specealitate si de ce noua nu ni se adauga la vechimea efectiva cumulata (conf.art.25.din Leg223/2015) vechimea realizata anterior armatei (tinand cont ca am venit in armata prin transfer) la fel ca la cei in activitate, si vechimea realizata ulterior armatei cum ar fi somajul (de la trecerea in rezerva), vechimea realizata ulterior armatei asa cum li s-a adaugat cadrelor militare care dupa trecerea in rezerva au putut cumula la vechimea efectiva vechimea realizata in viata civila pana la intrarea in vigoare a Lg.223/2015. De ce lor se poate si noua nu, tinand cont ca am fost dati afara din sistem dupa 19 ani de armata (fiind participanti in teatre de operatii externe ca Afganistan si Irak), avand la trecerea in rezerva, majoritatea dintre noi, o vechime efectiva de 23 ani (actualmente 31 ani vechime cumulata )? si nici nu am beneficiat de ordonante asa cum au beneficiat cadrele militare inclusiv pana in 2010 si nici de salarii compensatorii, pensie anticipata, pensie anticipata partial asa cum beneficiaza cei in activitate conform Lg.223/2015. Eu cred ca am fost discriminati din toate punctele de vedere, tinand cont de CONSTITUTIA ROMANIEI.art.16.alin.1 si 2: (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Cu toate acestea cei din MApN sunt indiferenti la aceasta situatie, fara sa tina cont macar de art 2.lit.a,b si f din legea 223/2015. "Principiile de baza ale sistemului pensiilor militare de stat sunt urmatoarele: a) principiul unicitatii, potrivit caruia statul organizeaza si garanteaza sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleasi norme de drept, pentru toti participantii la acesta; b) principiul egalitatii, prin care se asigura tuturor participantilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu intre persoane aflate in aceeasi situatie juridica, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege; f) principiul recunostintei fata de loialitatea, sacrificiile si privatiunile suferite de militari, politisti si functionari publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si familiile acestora pe timpul carierei".
    Se acorda in continuare un tratament discriminatoriu fostilor militari angajati, trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani din motive neimputabile lor conf.Leg.384/2006.art.45, fata de cei in activitate. cu privire la pensiile militare (Leg.223/2015.art.21), in care la vechimi egale in armata si in viata civila cei in activitate beneficiaza de scaderea grupei de munca, iar cei in rezerva NU. Ar trebui sa se respecte macar art.2.lit.b din Leg.223/2015, la care cei din MApN vad ca nici acum prin proiectul de modificare a legii pensiilor militare nu au venit si cu reglementari in acest sens. De aceea va rog respectuos sa faceti public aceasta situatie de discriminare.
    Va multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cresterea punctului de pensie civila are un echivalent in pensiile militare ?

    RăspundețiȘtergere